sâmbătă, 1 august 2015

1 august - winter is coming

Tata, aseară: Mâine ce planuri ai?
Eu: Cum adică? Am de învățat.
Tata: E sâmbătă.
Eu: Când vine vorba de învățat nu există diferențe între zilele săptămânii. Vine august, vremea se răcorește, pe sistemul "winter is coming". Nu mai există weekenduri, ci "zile până la examen".
Tata: O...k.

Later on that evening: "what have I become?"

Luna august nu va fi dedicată concertelor, valurilor mării, nisipului fin, crestelor munților, aerului proaspăt, cluburilor, teraselor cu pernuțe colorate și cuburilor de gheață. Am suspendat orice alte activități, inclusiv romanul despre Ana și am ascuns sub preș toate grijile, frustrările și alte asemenea gânduri. O să revin cu postări scurte. 

duminică, 26 iulie 2015

De ce să fie simplu când poate să nu fie

N-am mai aprins laptopul de mai bine de 5 zile, dar asta nu înseamnă că nu stau cu ochii lipiți de telefon mai mult decât ar trebui. L-am aprins pentru că sunt sătulă de coduri, manuale și grile, pentru că mi-am amintit că e duminică și cică oamenii se odihnesc duminica. I-auzi, păi și eu sunt om, hai să mă uit la seriale și să mănânc prostii, deși nu mi-e foame. 

Nu m-am mai uitat nici la seriale. În schimb, o pungă de pufuleți mai târziu, am ajuns iar pe blog și am văzut că am doar 2 postări luna asta. Îmi tot spun că n-am nimic de comunicat, dar uit că toate articolele mele din anul I urlă prin fiecare cuvințel că nu aveam nimic important de comunicat și totuși sunt faine. Mbine, hai să scriu doar de dragul de a scrie. De când pușca mea am ajuns atât de exigentă/fițoasă în legătură cu ceea ce scriu? 

Am spoit cu tristețe o postare-n Word pe 13 iulie. E lungă, miroase a dezamăgire și-ncepe așa: "Am remarcat de-a lungul timpului că după fiecare perioadă frumoasă în care simți că ești sus, printre norișori din vată de zahăr, urmează inevitabil coborârea. Viața insistă să-mi demonstreze că e ca un rollercoaster - acum ești fericit, iar în secunda următoare te faci verde și-ți vine să vomiți. Sigur, poți să-ți pui mâinile la gură, să le spui tuturor că ai mâncat salam stricat, să te ascunzi într-un colț sperând să-ți treacă... stai, despre ce voiam să scriu de fapt? Ah, viața. Țin cu dinții de umor și-mi place să cred orice mi se întâmplă, în special dacă e nasol, îmi e trimis cu un scop. O fi bine, o fi rău?".
Continua cu explicații și filosofări. N-am mai postat-o. În seara aia mi-am aprins o țigară după mult timp și am privit stelele. Am scos telefonul și am scris pe pagina de Facebook "Concluzia zilei: există două categorii de oameni - cei care au probleme și vorbesc despre ele și cei care au probleme, dar le țin pentru ei". Am mai tras un fum și am stins țigara, că-mi venea să vomit. De ce insist să-mi pedepsesc plămânii de fiecare dată când, de fapt, creierul e de vină? După mai bine de o săptămână de gânduri concentrate în insomnii, mi-am băgat picioru'. Am învățat că sunt unele lucruri pe care e mai bine să nu încerci să le înțelegi, ci doar să le iei ca atare și să storci ceva bun din ele. Din nefericire, învățând asta am pierdut vreo 10 zile prețioase de învățat, așa că săptămâna asta am recuperat.

Mă gândeam serios într-o vreme să postez aici planurile mele de studiu, ca o spovedanie tristă în care să se regăsească și alții. Forgive me, Father, for I have not studied enough today. Așa aș posta probabil mult mai des... pentru că le revizuiesc mai mult decât aș vrea. Dar dacă aș mai pierde timpul și postându-le, s-ar ajunge la mutilarea lor.