vineri, 21 noiembrie 2014

Cumpăr experienţă

Prin clasa a 8-a, când planurile mele legate de carieră erau mult mai măreţe decât sunt acum, visam cum voi termina eu facultatea de drept şi voi ieşi direct judecător. Voi lovi masa cu ciocănelul, voi împărţi dreptate în stânga şi în dreapta cu un zâmbet uşor condescendent, norişorii vor fi roz şi unicorni cu coroniţe de flori vor zbura printre curcubeie. Voi fi om mare.

Am terminat în iulie şi facultatea de drept. Am terminat şi colegiul. Am intrat cu 95 de puncte la master, pentru că sunt o studentă studioasă şi vreau să mă perfecţionez. Şi am început să trimit CV-uri. Şi să îmi pun acea listă a realizărilor mele pe site-uri care îţi arată slujbe potrivite pentru tine. 

Şi a funcţionat într-un mare fel: printre altele, am fost sunată de trei companii care doreau să mă angajeze într-un call center. Yeei!

Dar partea mai bună abia acum urmează. Am fost chemată să dau nişte probe scrise, de drept pentru a ocupa nişte posturi pe care chiar mi le doream. Au fost încântaţi de rezultat. M-au chemat la interviuri.
 
Care au mers, în medie, cam aşa:

Angajator: Eu am o bogată exerienţă în domeniu, lucrez de 164.903 de ani aici. Dumneavoastră ce experienţă de muncă aveţi? Acum ce faceţi?

Intervievata: Ăă...acum sunt studentă la master...Puteţi vedea studiile şi practicile şi proiectele pe care le-am făcut în CV-ul din faţa dumneavoastră.

A: Câţi ani aveţi? (Întreabă angajatorul holbându-se la data naşterii mele de 2 minute)

I: Am 22.

A: Împliniţi???

I: ...Da...(duh)

A: Domnişoară, dar nu aveţi experienţă în muncă. 

I: Dar în descrierea postului scria că nu este nevoie de experienţă, e un job entry-level.

A: Da, dar nici chiar aşa. Să ştiţi că îmi place de dumneavoastră şi văd că nu aţi stat degeaba ultimii ani, practică de specialitate şi proiecte aţi făcut. Dar aţi lucrat până acum acum cu contracte bancare/pariuri şi păcănele /leasing/audit contabil/alergat maratoane/chirurgie cardio-toracică?

I: Nu, dar învăţ repede ce am de făcut. De fapt, cu asta m-am ocupat în ultimii 17 ani, cu învăţatul (spuse intervievata zâmbind stingher, încercând să destindă atmosfera cu o semi-glumă). 

A: Vă spun sincer că dacă aveaţi experienţă postul era al dumneavoastră. Încercaţi vă rog să faceţi rost de ea. Altfel, nu am nimic să vă reproşez.

Concluzia: Cumpăr experienţă. Urgent. Rog seriozitate. 

duminică, 16 noiembrie 2014

Votul bine (a) făcut

- Deci, Raluca, tot pe lucrul bine făcut pui ştampila?, m-a întrebat tata.
- Da. 
- Şi eşti sigură că e lucrul care trebuie făcut?
- Ceea ce trebuie făcut e să merg să folosesc ştampila aia. 

Sunt acasă, într-un oraş din Oltenia, în care am votat pentru prima oară acum 5 ani. Votai şi azi. Votarăm, de fapt, că am fost cu toată familia. Nu am scris nimic legat de subiectul ăsta până acum, dar am citit săptămânile astea în mediul virtual cam tot ce se putea scrie. Am urmărit şi eu, ca tot omul, cum candidaţii se transformau în eroi sau monştri, prin simpla apăsare a unui buton - adică în funcţie de postul de televiziune pe care-l urmăream, am văzut prieteni ameninţându-se pe Facebook că-şi dau unfriend dacă votează cu nu ştiu cine. L-am văzut pe tata, care vorbeşte cu vecinii despre politică, zicând că nu se va schimba nimic în bine orice ar fi, şi care nu a votat în primul tur. Am vorbit cu prietena mea, Ariana, care a aşteptat 6 ore în Londra la coadă şi nu a apucat să voteze, tot în primul tur şi, nu în ultimul rând, am auzit-o pe bunică-mea zicând că-l votează pe Dan Diaconescu în primul tur pentru că "săraaacul de el, e şi el slab, mamaie, nu cred că are bani să mănânce cum trebuie, că zice că vrea să ne dea nouă câte 20.000 de euro". Am votat şi eu la începutul lui noiembrie.

Nu m-am certat cu nimeni. Nu am dat niciun unfriend. Nu mi-a crescut tensiunea. Azi am mers la vot din nou. Şi, spre deosebire de ceea ce am simţit (sau mai bine zis ce n-am simţit) săptămânile astea, azi am avut emoţii, deşi nu mă aşteptam: emoţii când verişoara mea, Ema, care locuieşte de 10 ani în Austria, a votat azi pentru prima oară în România şi mi-a spus că s-a simţit mândră, emoţii când i-am văzut pe ai mei intrând în cabina de vot, deşi tata a comentat tot drumul spre secţie că nu schimbăm noi rezultatul, emoţii când Ariana a văzut luminiţa de la capătul tunelului...


şi, după 9 ore, a votat.


Am pielea de găină când văd oameni în stradă, când văd care a fost prezenţa la vot, când văd că tinerii au speranţa că putem avea un viitor mai bun şi fac ceva în sensul ăsta. Până la urmă, indiferent de rezultat, am speranţa că ceva s-a schimbat măcar în fiecare dintre noi.


"Never doubt that a small group of thoughtful, committed citizens can change the world; indeed, it's the only thing that ever has."